printare 3d covid19 corona viziere

Cum am răspuns provocărilor Covid-19?

Siguranța copiilor și a familiilor lor este și va fi proritatea numărul unu a MakerKID. Încă din momentul în care am așezat pe foaie prima schiță a acestui frumos proiect, prima întrebare pe care ne-am adresat-o a fost: putem să creăm un makerspace sigur pentru copii? Vor putea ei să fie în siguranță înconjurați de echipamente și materiale la care, de cele mai multe ori, nu au acces acasă sau la școală? Așa că răspunsul nostru în fața acestui virus a fost foarte simplu și natural: SIGURANȚA prima. Așa că am închis. După o jumătate de an de la deschiderea porților am închis. A fost ușor? Nu! A fost necesar? Da.

Foarte repede ne-am dat seama că această perioadă nu va fi una scurtă și nici ușoară și că opțiunea de a aștepta nu era, de fapt, o soluție. Drept urmare ne-am mutat online! A, nu cu totul, e greu să muți un makerspace în online.

Am reluat legătura cu comunitatea noastră!

Am distribuit resurse pe care le considerăm valoroase, dar am creat și propriul conținut online care să vină în ajutorul părinților care ne urmăresc. Cu alte cuvinte, prioritatea noastră a devenit relația online cu cei care au vizitat spațiul nostru sau care și-au dorit să ne viziteze. Spre surprinderea noastră comunitatea a crescut și este mult mai angajată online decât a fost până acum.

În scurt timp, să ajutăm comunitatea a devenit activitatea principală a echipei MakerKID.

Foarte repede am răspuns inițiativei comunității naționale de makeri de a produce viziere pentru medicii aflați în prima linie în lupta cu Covid19.

Ne-am inspirat de modelul oferit de Prusa Research și am început imediat să printăm suporturi 3D pentru viziere. La început printam un suport în 5 ore. Am răsfoit internetul și am testat zeci de modele până când am ajuns să printăm un suport pe oră.

Până acum am distribuit gratuit peste 150 de viziere spitalelor din Cluj și Alba, cu ajuorul ONG-urilor locale. Puține? Multe? Nu asta era important pentru echipa noastră. Ci faptul că făceam parte din comunitatea care s-a activat cel mai bine în această perioadă, și anume a oamenilor care fac. Printăm în continuare.

Și acum? Ce facem mai departe?

Continuăm să susținem abordarea noastră educațională și să vorbim despre importanța învățării practice, experiențiale. 

Echipa noastră explorează modalități prin care putem angaja copiii în învățarea experiențială virtuală și sprijinim părinții și educatorii printr-o varietate de tutoriale online gratuite oferite pe paginile noastre de FB și Instagram.

De asemenea, continuăm să ne aducem aportul în comunitate și să producem cu ajutorul imprimantei 3D componentele de care e, în conitnuare, nevoie în spitalele din România.

Cum puteți să susțineti proiectul MakerKID?

Trebuie să recunoaștem că nu e ușor. Suntem o echipă mică, cu un proiect care se află la început de drum pe piața din Cluj-Napoca, într-un domeniu care atinge două dintre cele mai sensibile subiecte ale acestei perioade de pandemie de coronavirus: copiii și educația. 

Școlile rămân închise până cel mai devreme septembrie 2020, iar centrele educaționale private, cel mai probabil, vor rămâne și ele închise. Asta înseamnă 6 luni de pauză, dar nu 6 luni de pauză de la cheltuieli: salarii, chirie, utilități.

Dacă crezi în conceptul nostru și makerspace-ul nostru este potrivit pentru firea curioasă și inovativă a copilului nostru, poți să achiziționezi, în avans, un loc la atelierele noastre pentru mini-makerul tău.

Contul nostru este: RO94RNCB0106163867740001

Detalii plată: Nume Atelier dorit, nume copil

Ne este dor de atmosfera din makerspace!

Așteptăm cu nerăbdare momentul în care spațiul nostru educațional se va redeschide publicului și planificăm proactiv experiențe noi și interesante pentru copii. 

Sperăm că veți rămâne sănătoși și în siguranță și că ne vom reîntâlni, cu toții, de cealaltă parte a acestei perioade, în curând. Între timp, MakerKID rămâne online!

Bianca

Răspunsul MakerKID în fața pandemiei de Covid-19